Oare de ce fiecare \u00eenceput de calatorie de-al meu trebuie \u00eenceput cu graba, stres si alergatura si fiecare calatorie care \u00eencepe asa se termina cu o plictiseala enorma si cu un calm de om batr\u00e2n si de zile mari? Probabil pentru ca fiecare om \u00een ultimele clipe pe care le mai are de petrecut \u00eenainte de a-si \u00eencepe calatoria, mai lunga sau mai scurta, mai obisnuita sau mai noua, \u00eesi aminteste tot ce mai are de facut si se grabeste sa termine totul \u00eenainte de ora H. Dar asta arata doar ca omul respectiv nu se organizeaza bine din timp si ca lasa totul pe ultimul moment, ceea ce nu este chiar o calitate sau ceva ce doresc sa spun sau sa se spuna despre mine. Stiu ca nu sunt organizatorul cel mai bun, si mai stiu ca de fiecare data \u00eencerc sa \u00eempac din timp toate lucurile si persoanele. Dar \u00eentotdeauna se \u00eentampla c\u00e2te ceva, apare ceva previzibil de neprevazut si tot nu apuc sa-mi rezolv treburile dec\u00e2t cu jumatate de ora \u00eenainte de a pleca. Probabil cu c\u00e2t voi \u00eenainta \u00een v\u00e2rsta voi ajunge sa \u00eemi iau tot mai mult timp pentru a ma pregati pentru fiecare calatorie. Exemple de oameni care fac asa am avut c\u00e2teva \u00een viata, oameni a caror valize stau \u00eempachetate \u00een colt cu c\u00e2teva zile sau chiar saptam\u00e2ni \u00eenainte de a \u00eencepe calatoria si a caror bilet este \u00een geanta cu o luna \u00eenainte de ziua X. Poate \u00eentr-o zi am sa \u00eenvat de la ei si am sa fac si eu asa. Observ ca o fac, dar \u00eencetul cu \u00eencetul, cu pasi mici si sfiosi. Poate p\u00e2na la calatoria de final care ma va conduce la iesirea din viata am sa ma organizez \u00een asa fel \u00eencat sa nu ma ia ca si cum ar veni pe nepregatite. Cu toate ca nu cred ca \u00eemi doresc sa-mi fac bagajele sufletesti cu luni sau chiar ani \u00eenainte si sa astept firma de transport cu simbolul coasa sa vina sa ma ia. Prefer sa fiu activ si sa ma agit p\u00e2na \u00een ultima clipa, ca si cum as avea posibilitatea sa renunt si la calatoria asta finala si sa iau urmatorul mijloc de transport. Poate are sa i se faca mila purtatoarei de coasa vaz\u00e2nd ca nu am apucat \u00eenca sa-mi fac bagajele si are sa ma mai lase o unitate de timp \u00een plus pe aceste meleaguri alaturi de cei dragi, fie chiar si doar cateva zile sau saptam\u00e2ni. Sau poate ma va lua pe neasteptate cu bagajele nefacute. Nu cred ca-mi va parea rau nici asta, prefer sa plec fara sa \u00eemi doresc aceasta plecare si fara sa ma gandesc mult la ea. Dar nu-mi fac griji, oricine trebuie sa faca aceasta calatorie.<\/p>\n
Pana atunci fac \u00eensa anual cel putin 2-3 calatorii din astea scurte. Scurte, pentru ca daca in fiecare an te plimbi \u00eentre doua lumi, \u00eentre doua locuri cu care te-ai acomodat, doua spatii cu oameni dragi, distanta dintre ele se comprima destul de mult \u00eencat p\u00e2na la urmatoarea calatorie sa devina insignifianta. Iar timpul dintre doua calatorii e deajuns de lung inc\u00e2t sa uit ce trebuie sa pregatesc si de ce. Si asa ajung de fiecare data sa alerg \u00een ultima zi sa fac tot ce a mai ramas nefacut.<\/p>\n
In prima mea plecare din 2004, de fapt \u00eentoarcerea din ultima calatorie din 2003, mi-am ales ca zi de plecare o vineri, ca sa mai am timp toata saptamana sa mai fac una-alta \u00een orasul meu natal. Si am reusit sa fac destule, nu pot zice ca am pierdut timpul. Bineinteles, \u00eentotdeauna este loc de mai mult, dar asta este, nu sunt un pesimist, vad doar jumatatea de pahar plina. \u00cen ultima zi nu mi-au mai ramas prea multe de facut. Dar de aia tot am mai avut de onorat doua \u00eent\u00e2lniri, apoi am luat-o pe matusa mea de la gara, al carui tren bine\u00eenteles ca a avut \u00eent\u00e2rziere 15 minute, chiar daca nu a trebuit sa treaca nici o granita si nici sa \u00eenfrunte nameti de zapada. Dupa ce am adus-o cu bine acasa, mi-am luat mama de la lucru si am pornit la ultimele cumparaturi, unele din ele care nu vroiam sau nu puteam sa le fac \u00eenainte. Dupa ce am tr\u00e2ntit cumparaturile \u00een casa, am plecat sa mai iau vreo 2 CDuri din apropiere de la un prieten si uite asa au mai ramas doar mai putin de 2 ore pana la plecarea autocarului meu. Era vremea sa ma apuc de facut bagajele, nu-i asa? Ca de obicei vin cu 23 bagaje si chiar daca nu vreau, plec cu tot cam at\u00e2tea. Asa ca \u00eencep sa \u00eenghesui c\u00e2t mai multe printre bagaje ca sa \u00eempac si capra si varza, adica sa iau cat mai multe din ceea ce mi s-a pregatit dar totusi sa nu incarc magarul, adica pe mine, prea mult. Dar nu reusesc de fiecare data sa iau totul, asa ca de multe ori mai ram\u00e2n c\u00e2te unele lucruri mici si c\u00e2t de c\u00e2t neimportante pe acasa. Poate le-oi lua data viitoare!<\/p>\n
\u00cen timp ce-mi faceam bagajele avea loc ultima cina \u00een familie, cu tot cu matusa, sora, cumnat si nepoata, adica o familie mare, dar care \u00eentre timp, dupa at\u00e2tea pregatiri la fiecare plecare s-au obisnuit cu stilul meu de ultim moment si accepta ca apuc sa man\u00e2nc doar \u00een graba. Ambele valize apuc sa le \u00eenchid exact 5 minute \u00eenainte sa trebuiasca sa parasesc casa, si cele 5 minute sunt fixe, indiferent daca ma apuc de bagaje cu 3 ore sau doar cu jumatate de ora \u00eenainte. Facutul bagajelor a devenit pentru mine un ritual de despartire de cei dragi si de locurile de care m-am atasat mai mult sau mai putin, de aceea trag de acest moment c\u00e2t pot de mult, pana mai sunt doar cele 5 minute neiertatoare. In functie de cat de atasat sunt in momentul ala de locul pe care urmeaza sa-l parasesc, cele 5 minute pot deveni totusi mai lungi. Am observat ca atunci c\u00e2nd plec dintr-un loc care mi-e indiferent, de exemplu in cazul unei calatorii de afaceri ceva mai lunga, bagajul mi-este pregatit cu mult timp \u00eenainte sa plec si ultimele ceasuri sau minute le petrec g\u00e2nditor si plictisit st\u00e2nd pe valiza. Pe c\u00e2nd Germania nu ma atragea prea mult, de fiecare data c\u00e2nd plecam de acolo bagajele erau gata cu 2-3 zile \u00eenainte sa plec. Dar cand plec din Romania sau de ceva timp si daca plec din Germania care intre timp a devenit ceva mai personala cu mine, tot ultima zi este cea rezervata facutului bagajelor.<\/p>\n
Dupa pregatirea bagajelor vine momentul despartirii, adica momentul in care \u00eeti iei ramas bun de la cei dragi. Acum, c\u00e2nd stau si scriu asta, ma gandesc ca poate imi rezerv doar cele 5 minute intentionat, ca sa nu am prea mult timp pentru o despartire prelungita si dureroasa. Efectul este acelasi, si daca mai ai timp doar de un pupic pe obraji si un drum bun spus in graba, calatoria va avea acelasi itinerariu si va dura sigur la fel de mult. Cel care pleaca tot dus e si cei care ram\u00e2n tot \u00een acelasi loc ram\u00e2n chiar daca \u00eeti iei ramas bun o jumatate de ora sau doar un minut. Dar \u00een schimb durerea despartirii nu are timp sa-ti macine sufletul ca o piatra de moara, \u00eencetul cu \u00eencetul. Si de data asta a fost la fel, doar ca de data asta am plecat de acasa nu cu 40 de minute \u00eenainte de a pleca busul, ca de obicei, ci cu doar 30 de minute \u00eenainte. Si de data asta mai aveam si de trecut pe la cineva care \u00eemi era c\u00e2t de c\u00e2t \u00een drum ca sa-i las doua CDuri. Dar cu ajutorul cumnatului meu si a Daciei lui, ca Dacia ramane tot masina serioasa, am ajuns la timp la bus. Spun ca Dacia e masina serioasa, ca atunci cand am cobor\u00e2t sa punem bagajele \u00een masina, roata din fata se odihnea obosita pe jeanta. Sper ca nu se gandea ca apuca sa ma saboteze, ci batr\u00e2na fiind, si-a tras sufletul pe marginea bordurii. Na bine, in cazul ei nu si-a tras sufletul, ci l-a suflat afara! Scoate pompa, umfla roata si spera sa tina destul \u00eencat sa ne duca pana la bus. Dupa vreo 3 minute de umflat am putut rasufla usurati, c\u00e2nd s-a dat verdictul ca roata va tine (probabil) p\u00e2na \u00een centrul orasului. Asa ca am asteptat p\u00e2na anvelopei i s-a facut destula respiratie gura la gura \u00eenc\u00e2t sa-si revina pe moment. Cu o \u00eent\u00e2rziere de doar vreo 7 minute, am plecat, am lasat CD-urile unde trebuia si de acolo tzusti la bus, unde am ajuns totusi bine, pentru ca busul pleaca la 19:30 si se mai \u00eent\u00e2mpla sa mai si \u00eentarzie c\u00e2teva minute uneori. Ajunsi \u00een parcarea de unde pleaca busul, am vazut un autocar al altei firme, care astepta. Era cam ciudat, ca din locul ala pleaca doar firma asta cu care plec eu, asa ca m-am dus la sofer si lam \u00eentrebat daca este firma care cred eu si daca cu ei trebuie sa plec. Soferii, doi vienezi care nu stiau rom\u00e2na, mi-au\u00a0 dat de \u00eenteles ca la ei in autocar trebuie sa urc, si ca ma mai asteptau doar pe mine. De obicei sunt cu jumatate de ora acolo, dar busul vine la timp sau c\u00e2teva minute mai t\u00e2rziu, dar acum c\u00e2nd am \u00eent\u00e2rziat eu, am fost asteptat. Asa se intampla de fiecare data. Dar totu-i bine cand se termina cu bine.<\/p>\n
La ora 19:20 plecam deja cu busul din statie, ca nu mai avea rost sa mai stea p\u00e2na la si 30 daca si asa nu mai venea nimeni, asa ca la Arad am ajuns repede si bine. Acolo am fost transferati \u00een autocarul care urma sa ne duca in Germania, ca asta cu care venisem mergea numai p\u00e2na la Viena. Totul a mers repede, asa ca la ora 9 seara eram la granita cu Ungaria, adica la Nadlac. Dar acolo era o coada de autocare, de masini si de tiruri de numa-numa, asa ca p\u00e2na am ajuns si noi la r\u00e2nd si p\u00e2na am trecut si de rom\u00e2ni si de unguri au trecut 6 ore bune. \u00cen bus era o caldura insuportabila, aer nu prea venea, asa ca toata lumea se bucura ca poate sta pe afara, mai ales ca nu era foarte frig. Putin timp dupa ce am ajuns a \u00eenceput sa si ninga si asa a tinut-o c\u00e2t timp am stat in vama. Unii mai dormeau, altii mai stateau pe afara, dar nu prea mult, ca nu era totusi prea placut. In bus lumina era stinsa, nu stiu din ce motive, asa ca am mai citit putin si pe alocuri, dar nu am putut prea mult. Nu prea \u00eeti venea sa dormi, ca sperai ca ajungi acusi la rand la vama. In bus erau 2 copii de vreo 2-3 ani, care distrau tot busul, plus un grup de vreo 6 elevi care mergeau la M\u00fcnchen, care faceau o atmosfera buna in tot autocarul. Unul de exemplu facea integrame, dar nu cred ca el a gasit vreun cuv\u00e2nt, ca fiecare defintie o zicea cu gura tare si jumatate de bus contribuia cu inventii care de care mai haioase. In schimb, imediat cum ne-au dat ungurii pasapoartele si am plecat, lumina fiind tot stinsa, ca la un semnal toti au pus capul jos si au adormit. Cred ca daca ar fi anuntat soferul ca e vremea de culcare tot mai stateau c\u00e2tiva de p\u00e2nda, dar asa s-au pus toti, fara exceptie si au facut nani. Doar eu am mai ramas activ, ca mai vroiam sa trimit ultimele mesaje cu ultimele firicele de Connex pe care le mai aveam \u00een telefon. Nu am trimis prea multe mesaje, ca nu vroiam sa scol lumea din somn la ora 3 dimineata, c\u00e2nd am trecut si noi \u00een sf\u00e2rsit vama.<\/p>\n
Dupa ce au dormit cu totii vreo 4 ore bune, am ajuns la urmatoarea vama. Acolo alta coada, alta distractie. Dupa vreo ora de plictiseala, ca se facuse deja ziua, am iesit si eu la aer, am fost p\u00e2na la toaleta (detaliu important, mai ales la ora aia) si m-am apucat sa numar autocarele din fata noastra. Pana la vama ungureasca erau 15 autocare si 6 microbuze, iar intre vami, pana la austrieci mai erau cateva. Asa ca dupa 4 ore am ajuns si noi la r\u00e2nd la pasaportat. Nu stiu care e ideea, dar de data asta ne-au pus sa ne dam cu totii jos din autocar cu pasapoartele \u00een m\u00e2na. Tipul, plictisit, punea doar cate o stampila pe unde apuca, nici macar nu le baga undeva \u00een calculator, asa ca \u00eemi imaginez doar ca nu a avut chef sa mai urce el in bus, si de aia ne-a coborat pe noi. Asa ceva nu am mai patit de la inceputurile iesirilor in Germania, cand aia faceau cu noi ce vroiau.<\/p>\n
Si iarasi s-a terminat totul, asa ca dam uitarii, si uite asa am intrat in CE. Ma bucur deja ca peste vreo 5 luni se scoate vama austro-ungureasca, asa ca atunci nu va mai trebuii sa pierdem 4 ore aiurea pe acolo. Probabil tocmai de asta \u00eesi facea vamesul de cap, ca stia ca acusi ram\u00e2ne somer si devine sofer. Dar se vede ca ungurii sunt deja de pe acum prea exigenti si cu nasul pe sus ca vor fi in CE, daca s-a format asa coada de 6 ore la vama noastra.<\/p>\n
St\u00e2nd at\u00e2ta prin vami, dar si prin toata Austria, pe care am trecut-o pe lumina, am apucat sa citesc destul de mult, \u00eenc\u00e2t sa termin cartea pe care am \u00eenceput-o in bus dupa ce am plecat din Arad. Nu e o carte prea mare, poate ai citit si tu \u201eUnsprezece minute\u201d de Paul Coelho, are doar vreo 260 pagini, dar ma bucur ca am avut-o cu mine, ca altfel ma plictiseam de moarte \u00een autocarul ala. Oricum, \u00eenainte sa ajungem \u00een Germania am terminat-o deja, asa ca ultimele 6 ore tot m-am plictisit, dar mai bine doar 6 dec\u00e2t toate 28 de ore c\u00e2t a durat toata excursia de data asta.<\/p>\n
Cam dupa 24 de ore de la plecarea din Timisoara am ajuns la M\u00fcnchen, prima statie a<\/p>\n
autocarului nostru. Dar si cea mai mare, ca acolo coboara mai mult de jumatate din pasageri. Asa a fost si de data asta, din busul plin cu 44 de locuri am mai ramas doar 6 oameni, din care doi pentru Ulm, unul pentru Mannheim si 3 pentru Stuttgart. Ultima oara c\u00e2nd am mers cu firma asta, dar a trecut mai mult de un an de atunci, ne duceau cu busul mare pana la destinatie, uneori ramaneam doar eu si soferii \u00een tot autocarul, ceea ce mi se cam parea o risipa de motorina si pierdere de timp a doi soferi, care trebuiau sa conduca un autobus mare pentru o singura persoana. Dar se pare ca \u00een timp oamenii au mai \u00eenvatat, ca acum la marginea M\u00fcnchenului am fost transferati \u00eentr-un microbus cu care am ajuns mult mai repede dec\u00e2t am fi ajuns cu busul si sigur si mai ieftin pentru ei. Dar de aia tot s-a facut aproape 22 p\u00e2na am ajuns \u00een Stuttgart si vreo 22:20 p\u00e2na cand am ajuns acasa.<\/p>\n
Cum noaptea de pe bus nu prea am dormit, astept\u00e2nd vamesii sa ne serveasca, ca vamesii au devenit \u00eentre timp mai importanti dec\u00e2t un primar de oras sau eu stiu ce personalitate si se lasa asteptati si se comporta de parca ei ar face legea pentru \u00eentreaga tara \u00een care te pregatesti sa intri, odata ajuns acasa, dupa ce am dat un telefon si am scris vreo doua mesaje, am picat ca lemnu\u2019 \u00een pat. Deci toate treburile care mi-au mai ramas, adica despachetatul, aranjatul in casa, udatul florilor, pornitul frigiderului si altele, le-am am\u00e2nat pe a doua zi, ca si asa era duminica si aveam destul timp.<\/p>\n
Cam asta a fost calatoria mea de la \u00eenceptul anului bisect 2004. Nu a fost ea prea interesanta, asa ca nu prea am avut ce sa va povestesc, dar de aia tot am asternut pe h\u00e2rtie cateva cuvinte desprea ea. Poate data viitoare voi avea si altceva ce sa povestesc.<\/p>\n
\u00ceti urez c\u00e2t mai multe calatorii interesante de care sa-ti amintesti cu drag si de care sa-mi scrii si tu mult si detaliat!<\/p>\n
\u00a9 2004 Manuel Fernbacher<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" Oare de ce fiecare \u00eenceput de calatorie de-al meu trebuie \u00eenceput cu graba, stres si alergatura si fiecare calatorie care \u00eencepe asa se termina cu o plictiseala enorma si cu un calm de om batr\u00e2n si de zile mari? Probabil pentru ca fiecare om \u00een ultimele clipe pe care le mai are de petrecut \u00eenainte…<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":30,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":[],"categories":[3],"tags":[],"_links":{"self":[{"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/86"}],"collection":[{"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=86"}],"version-history":[{"count":1,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/86\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":87,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/86\/revisions\/87"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/30"}],"wp:attachment":[{"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=86"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=86"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"http:\/\/manuel.fernbacher.de\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=86"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}